Proiectul „Acces la Educaţie” în comunele Băiţa şi Şoimuş

Carpatcement Holding i-a găzduit pe elevii de la şcolile generale din Şoimuş şi Băiţa pentru o vizită la fabrica de ciment Chișcădaga, aflată la confluenţa celor două comunităţi hunedorene. Cu ocazia acestei vizite, Carpatcement a lansat şi un concurs de eseuri cu premii pentru elevi.

Cele două acţiuni fac parte din proiectul Acces la Educaţie, demarat de Carpatcement în toate cele trei comunităţi unde are fabrici de ciment (Taşca-Bicaz, Chișcădaga-Deva şi Fieni). Proiectul urmăreşte să îi conştientizeze pe elevi de importanța şcolii pentru dezvoltarea unei cariere profesionale. De asemenea, îşi propune să îi reapropie de comunitatea din care provin prin încurajarea unui plan de carieră legat de locurile natale. Tinerii sunt cel mai valoros capital pentru dezvoltarea economică şi socială a oricărei comunităţi. Având în vedere planurile de investiţii pe termen lung la Chișcădaga, Carpatcement se implică în susţinerea şi dezvoltarea sustenabilă a comunităţii prin educaţie.

Ceea ce vrea să transmită Carpatcement prin aceste acţiuni este că investeşte timp, resurse umane şi materiale pentru a se asigura că membrii comunităţilor gazdă au un nivel de trăi decent. Carpatcement a înţeles cât de importante sunt comunităţile locale, nu doar pentru dezvoltarea socială la nivel naţional, dar şi pentru succesul economic al companiei în sine, două lucruri complementare de altfel.

“În nume personal, cât şi în numele companiei, va asigur că vă puteţi baza pe noi în orice moment, deoarece urmărim să ne dezvoltăm şi să prosperăm împreună. Cu cât comunitatea este mai implicată şi mai activă, cu atât problemele socio-economice sunt mai puţine. Prin ajutorul material şi exemplul de implicare comunitară, noi ne-am asumat rolul de liant al energiilor locale. De altfel, pentru a îndeplini aceste obiective ne întâlnim regulat cu liderii formali şi informali din comunitate, dar ne dorim că implicarea noastră să fie una activă şi dincolo de rolul de sponsor pe care l-am jucat în mare parte până acum”, a declarat Dl. Mircea Bobora, Directorul fabricii de ciment de la Chișcădaga.

Bogdan Arnăutu

ESG and Communication Manager

Heidelberg Materials România Șos. București-Ploiești 1A,
Bucharest Business Park, clădirea C2
013681 București
România