Ne sfătuim, împreună
Data de 8 iunie a marcat prima întâlnire a Sfatului Bătrânilor Taşca pe anul 2016, în care membrii comunităţilor locale s-au consultat, alături de reprezentaţii HeidelbergCement România, cu privire la dificultăţile şi oportunităţile comunităţilor locale şi la modul colaborativ în care acestea pot fi abordate şi rezolvate.
În cadrul acestei adunări informale, liderii de opinie din Taşca, din zonele învecinate, precum Bicaz şi Bicazul Ardelean, dar şi reprezentaţi interni ai HeidelbergCement sau reprezentanţi ai Gărzii de Mediu au dezbătut problemele şi oportunităţile comunităţii locale, cu sau fără legătură directă cu fabrica.
În cadrul grupului de iniţiativă ”Sfatul Bătrânilor” s-au ridicat problemele deja cunoscute ale zonei, precum nevoia de integrare locală a tinerilor în câmpul muncii sau situaţia economică generală a zonei, dar şi elemente punctuale precum nevoia folosirii furnizorilor locali în relaţiile cu fabrica.
Consultările au continuat peste ora iniţial propusă, ca urmare a implicării considerabile a membrilor grupului, fiecare contribuind cu sugestii şi opinii pentru problemele şi oportunităţile ridicate în cadrul discuţiei.
Dialogul a luat sfârşit cu consensul general al nevoii de colaborare între toate elementele implicate, asigurând astfel o dezvoltare pe toate planurile ale comunităţilor locale, o dezvoltare la care HeidelbergCement România lucrează, cot la cot cu autorităţile locale şi judeţene, dar şi cu ceilalţi membri ai Sfatului Bătrânilor Taşca.
Sfatul Bătrânilor este un proiect care a fost demarat în 2011 şi propune o deschidere de comunicare la nivelul comunităţilor gazdă în scopul unei cunoaşteri mai bune între acestea şi companie. Proiectul are rolul de a afla şi evidenţia problemele şi oportunităţile generate de impacul fabricilor în comunităţile locale, dar şi problemele şi oportunităţile care nu au legatură directă cu fabricile.
HeidelbergCement România S.A. este unul dintre cei mai importanţi producători de ciment, betoane şi agregate din România, având trei fabrici de ciment la Taşca, Fieni şi Chișcădaga, 19 staţii de betoane, 7 cariere şi 6 balastiere de agregate.