HeidelbergCement România și Fundația LEADERS lansează la Tașca un proiect de educație nonformală, adresat tinerilor liceeni din județ

HeidelbergCement România, unul dintre cei mai importanți producători de ciment, betoane și agregate din țară, împreună cu Fundația LEADERS, organizație care formează și susține lideri responsabili, demarează anul acesta un nou proiect dedicat tinerilor aflați la început de carieră.

Proiectul Start pentru o carieră BETON se adresează liceenilor din clasele a XI-a și a XII-a și își propune să ofere două zile de cursuri intensive de educație nonformală pentru 25 de tineri din Tașca și din localitățile învecinate, precum și pentru alți 50 de tineri dornici să deprindă abilități de comunicare și lucru în echipă din celelalte două județe, care găzduiesc fabricile de ciment HeidelbergCement. Cursurile vor fi ținute de specialiștii de la Fundația LEADERS și vor avea loc în luna mai, în cadrul fabricii HeidelbergCement din Tașca, participanții având ocazia să interacționeze cu un potențial angajator și să beneficieze de facilitarea accesului în cadrul procesului de selecție pentru cea de-a IV-a ediție a Școlii de Ucenicie HeidelbergCement.

Ne dorim să pregătim generații tot mai puternice de profesioniști care, indiferent de domeniul în care vor activa, au nevoie să dețină abilități de bună comunicare în echipă, să poată înțelege și valorifica oportunitățile profesionale care apar și să își exploreze zi de zi adevăratul potențial. Prin proiectul Start pentru o carieră BETON ne propunem să le oferim 14 ore de învățare intensivă, prin teorie, dar și prin practică, astfel încât să aducem o contribuție reală și semnificativă la îmbunătățirea pieței muncii în domeniul în care activăm și nu numai.explică Dumitru Pașcu, Directorul de Resurse Umane al HeidelbergCement România.

O oportunitate unică de dezvoltare personală pentru 25 de tineri din Tașca și din localitățile învecinate

Proiectul a fost lansat astăzi la fabrica de ciment de la Tașca, unde s-au întâlnit reprezentanți ai Liceului “Carol I”, Bicaz, Colegiului Tehnic “Gheorghe Cartianu”, Piatra-Neamț, Liceului Tehnologic “Dimitrie Leonida”, Piatra-Neamț și Colegiului Tehnic de Transporturi, Piatra-Neamț, în prezența Inspectorului școlar general, doamna Elena Laiu, a doamnei Daniela Ursache, primar al comunei Tașca, dar și a domnului Nicolae Sălăgean, primar al orașului Bicaz.

Încurajăm de fiecare dată elevii să fie curioși, deschiși să descopere aspecte care depășesc programa școlară și care îi pregătesc pentru orice carieră și-ar dori să urmeze. Start pentru o carieră BETON este exact acest tip de experiență de care fiecare tânăr de clasa a XI-a sau a XII-a are nevoie pentru a porni la drum cu un set minim de abilități necesare unui bun profesionist”, a declarat Inspectorul școlar general Elena Laiu.

Proiectul are în spate peste 18 ani de experiență ai Fundației LEADERS, timp în care le-au trecut pragul peste 7.000 de absolvenți liceeni din peste 60 de comunități, fiind implicate mai bine de 100 de unități de învățământ.

Misiunea LEADERS este de a dezvolta lideri la toate nivelurile. Facem acest lucru de peste 18 ani și ne bucurăm că anul acesta dezvoltăm, împreună cu HeidelbergCement, proiectul Start pentru o cariera Beton. În cadrul acestuia, avem ocazia de a identifica și ajuta la dezvoltarea unor tineri responsibili, cu potențial, care acum se află într-un moment cheie din viața lor, finalul liceului, momentul marilor alegeri.", a declarat Beatrice Alexandrescu, Project Manager, Fundația Leaders.

Tinerii interesați se pot înscrie, accesând acest link, până la data de 6 aprilie, candidații sub 18 ani având posibilitatea să se înscrie cu ajutorul unui profesor coordonator.

Procesul de selecție a celor 25 de elevi din fiecare județ va dura de pe șase până pe 15 aprilie 2019, iar cursurile intensive de educație nonformală vor avea loc în intervalul 15 aprilie - 22 mai 2019.

Suntem foarte încântați de această inițiativă și de faptul că elevii din comunitatea noastră vor intra în legătură cu cei mai buni profesioniști din domeniu, de la care cu siguranță vor avea foarte multe de învățat. Îi încurajăm să se înscrie în număr cât mai mare!”, a declarat Daniela Ursache, primarul comunei Tașca.

Ne dorim să putem ajuta fiecare tânăr să ia, încă de pe băncile școlii, cele mai bune decizii cu privire la cariera pe care o va urma, iar pentru asta, proiecte precum Start pentru o carieră BETON sunt absolut esențiale, completând perfect informația obținută la școală, cu abilitățile de care avem nevoie în viața de zi cu zi. Sperăm la un număr cât mai mare de participanți în proiect”, a declarat Nicolae Sălăgean, primarul orașului Bicaz.

Bogdan Arnăutu

ESG and Communication Manager

Heidelberg Materials România Șos. București-Ploiești 1A,
Bucharest Business Park, clădirea C2
013681 București
România