Fuziune pe piaţa materialelor de construcţii din România – Carpatcement Holding
Cele trei fabrici de ciment Moldocim S.A. Bicaz, Casial S.A. Deva și Romcif S.A. Fieni, precum și Carpatcement Romania S.R.L., societăți aparținând grupului german HeidelbergCement în Romania, au fuzionat sub numele Carpatcement Holding S.A.
Fuziunea prin absorbție a celor trei societăți producătoare de ciment în cadrul companiei Carpatcement Holding S.A. este o etapă naturală a strategiei de dezvoltare a grupului HeidelbergCement în România.
Dat fiind faptul că cele trei fabrici aveau același obiect de activitate – producția de ciment, și Carpatcement România S.R.L. avea ca obiect activități conexe fabricării cimentului, reunirea lor sub același nume reprezintă un proces de reorganizare sub un concept unitar de management.
Patrimoniul societăților absorbite a fost transferat noii companii Carpatcement Holding S.A., care are în prezent peste 12.000. Capitalul social al companiei este în valoare de 10.221.967.700.000 lei, divizat în 102.219.677 acțiuni cu valoare nominală de 100.000 lei fiecare.
HeidelbergCement Central Europe East Holding BV deține 65,66% (adică 67.115.702 de acțiuni), HeidelbergCement România BV deține 33,21% din capital (adică 33.950.957 acțiuni), în timp ce 1,13% din capital (adică 1.153.018 acțiuni) aparține acționarilor minoritari.
Fuziunea atrage dupa sine beneficii precum reducerea numarului de nivele de management și focalizarea acestuia pe proiecte, îmbunătățirea proceselor de planificare și investiții, în acord cu oportunitățile comune de investiții și strategia de dezvoltare a noii companii, alocarea corespunzătoare a fondurilor și utilizarea mai eficientă a resurselor tehnice, logistice și, in special, umane ale companiei rezultate în urma fuziunii.
HeidelbergCement este lider mondial în domeniul materialelor de construcții, fiind, în acelasi timp, între primii producatori de ciment din lume. În cele 50 de țări în care este prezent, grupul HeidelbergCement deține 1.500 de fabrici unde lucrează 42.500 de angajați.
În 2003, cifra de afaceri a Grupului s-a ridicat la 6,4 miliarde Euro. În Romania, Grupul este unul dintre cei mai importanți investitori germani, cu o valoare a investiției de 230 milioane Euro din 1998 până în prezent.
HeidelbergCement este prezent pe piața românească în producția de ciment, betoane și agregate prin cele trei companii: Carpatcement Holding, Carpat Beton, respectiv Carpat Agregate.
În semestrul I al anului 2004, volumul vânzărilor de ciment ale Carpatcement pe piața locală a crescut față de aceeași perioadă a anului trecut cu 23%.
„Noua companie Carpatcement Holding beneficiază de aplicarea unui management mai suplu, de investiții și standarde de calitate unitare și în conformitate cu strategia de dezvoltare și de o mai bună alocare a resurselor„, a declarat Mihai Rohan, Director General al Carpatcement Holding S.A. (vezi biografie si foto la calitate de print)