CARPATCEMENT HOLDING anunţă schimbări în managementul fabricilor de la Bicaz şi Fieni
Conducerea companiei CARPATCEMENT HOLDING numeşte în funcţia de Director General al Sucursalei Bicaz pe domnul Ioan Zeicu, aflat până în acest moment în funcţia de Director General al Sucursalei din Fieni.
Ioan Zeicu preia funcţia îndeplinită cu succes de domnul Nicolae Sălăgean, care, începând cu data de 1 decembrie, va intra într-o perioadă de pre-pensionare cauzată de probleme de sănătate, până la acea dată fiind în concediu medical şi de odihnă.
Schimbarea conducerii se reflectă şi la nivelul sucursalei din Fieni de unde va pleca domnul Ioan Zeicu, funcţia acestuia fiind preluată de Florin Bernea, care îşi va menţine în continuare şi actuala poziţie de Director Tehnic al Carpatcement Holding.
„Îi mulţumesc în primul rând colegului meu Nicolae Sălăgean pentru pasiunea şi devotamentul cu care a condus operaţiunile de la sucursala Bicaz şi îi urez multă sănătate şi bucurii în anii de pensie. Îmi pun toată încrederea şi baza în colegii care îl preced, atât la sucursala din Bicaz, cât şi la cea de la Fieni unde s-au produs de asemenea schimbări”, declară domnul Mihai Rohan, Director General al CARPATCEMENT HOLDING.
Nicolae Sălăgean a ocupat începând cu 2004 şi până în prezent funcţia de Director General al Sucursalei Bicaz a Carpatcement Holding SA. În perioada 1989-2004 a fost Director General al Combinatului de Lianţi şi Azbociment Bicaz, transformat ulterior în societate pe acţiuni sub numele de Moldocim SA. Şi-a început cariera la Fabrica de Ciment Bicaz cu mai bine de patru decenii în urmă. A trecut de la funcţia de operator în cadrul Atelierului Cuptoare al Fabricii de Ciment Bicaz la funcţia de Şef Atelier Cuptoare. Ulterior, a devenit Director la nou-înfiinţata fabrică de ciment Taşca.
Ioan Zeicu s-a aflat în funcţia de Director General al Sucursalei Fieni a Carpatcement Holding SA începând din anul 2002. În perioada 2001-2004, Ioan Zeicu a ocupat în cadrul SC Romcif SA funcţiile de şef Serviciu Tehnic şi Director General Adjunct. Între 1999 şi 2001 a fost coordonator internaţional de producţie pentru Ruedersdorfer Zement din Germania.
Una dintre pasiunile lui Ioan Zeicu este aeromodelismul. El participă de mai mulţi ani la concursurile organizate de Federaţia Română de Modelism, fiind clasat de fiecare dată în Top 10.
Florin Bernea este din august 2004, Director Tehnic şi de Producţie al Carpatcement Holding S.A. El coordonează activitatea fabricilor şi gestionează relaţia cu partenerii care oferă servicii de natură tehnică. În perioada 1991 – 2004, Florin Bernea a lucrat în cadrul companiei Moldocim SA. Acolo a ocupat pe rând funcţiile: Inginer Automatizări, Inginer de Sistem, Manager de Proiect în cadrul Departamentului de Investiţii, şef al Departamentului de Investiţii, şef Secţie Mentenanţă şi Director Tehnic.