Carpatcement a primit Premiul Naţional de la Camera de Comerţ şi Industrie a României
Carpatcement Holding a fost onorată de primirea Premiului Naţional (locul I) în domeniul fabricării cimentului, vărului, ipsosului şi articolelor din beton, la categoria Întreprinderi Mari – la ediţia a XXI-a din 2014 a Topului Naţional al Firmelor.
La început de noiembrie, Camera de Comerţ şi Industrie a României – singura entitate abilitată printr-o lege organică să organizeze Topul Firmelor, i-a premiat pe cei mai performanţi oameni de afaceri din România, în cadrul Galei Topului Naţional al Firmelor.
Celebrat în cadrul unei Gale la care au participat cca. 500 de invitaţi – companii, reprezentanţi ai Autorităţilor, ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, Topul Naţional al Firmelor este organizat în baza unei metodologii axată pe indicatori precum cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane şi a capitalului angajat.
„Suntem onoraţi pentru primirea acestui premiu care reprezintă recunoaşterea la nivel naţional a eforturilor susţinute ale întregii echipe de profesionişti din cadrul Carpatcement Holding. Este o performanţă bazată pe tradiţie, trăinicie şi tenacitate demonstrate de-a lungul a 100 de ani de când la Fieni a fost pusă piatra de temelie a fabricii de ciment”, declară domnul Dr. Florian Aldea, Preşedinte – Director General al Carpatcement Holding.
Carpatcement Holding a fost premiată de către Camera de Comerţ şi Industrie a României încă de la apariţia companiei pe piaţa românească, completând sustenabil panoplia Diplomelor cu Locul I, obţinute în 2008, 2009, 2010, 2011 şi 2013. Acestea dau curaj şi motivează întreaga echipă pentru a se autodepăşi şi a-şi îmbunătăţi continuu performanţele.